Spatiul infinit in care poti sa evadezi atunci cand presiunea urbana creste, este mereu regasit intre crestele montane si intre acestea si bolta cereasca.
Noptile senine in care stau cu obiectivul aparatului indreptat spre astre, imi dau motivul sa meditez la valorile pe care le avem si la cat de mult le apreciem. Se zice ca pentru fiecare om de rand care trece in nefiinta, pe bolta cereasca apare o stea. Daca e asa, ma intreb, pentru Michael Jackson cate stele ar trebui sa apara? Din punctul meu de vedere, ar trebui sa apara o noua galaxie in cinstea lui!
In ultima vreme, tot ce am expus pe blog, fie fotografii, fie cuvinte, au fost incarcate de o greutate specifica momentelor in care nu iti gasesti locul in lume sau ai senzatia ca esti total pe langa calea pe care ar trebui sa fii. Multa lume mi-a reprosat acest lucru si multa lume a intrebat daca sunt suparat tot timpul. Ca sa raspund, uite, azi pun un cadru cu cer senin.
Ma uit in stanga si in dreapta mea, cantaresc ce vad si realizez multitudinea de oameni de nimic care ma inconjoara. Incerc sa cred ca poate acesti oameni imi vor fi de folos sau ca ma vor ajuta la greu. Am nevoie de doar o secunda ca sa imi reasez gandurile si imi dau seama ca defapt .. e mai bine singur!
Conceptul zilelor insorite, vesele si pline de viata, este o chestiune relativa, care tine de nationalitate. Cel putin asa cred eu. Pentru un roman o zi insorita e o zi in care, in pofida greutatilor existente, nu apar altele noi, sau dobitocii care conduc tara nu vin cu idei geniale. Pentru un roman o zi insorita e defapt o zi noroasa, cu cer greu, presarata cu o atmosfera calma precum e linistea inainte de furtuna, constient de ceea ce urmeaza ...
Fac ce fac si zilele noastre, si zadarnica e incercarea de a le opri ca ele tot trec. A trecut Schimbarea la Fata, se zice ca a trecut vara. Orice calendar incepe la 1 ianuarie, cand se dateaza un nou an. Calendarul meu se masoara in primaveri si veri. Primavara si vara acestui an au trecut, pentru mine acest an s-a incheiat.
Privesc in jurul meu si ma bucur cand vad atatea si atatea minunatii pe care tara noastra le ofera, si cu aceeasi miscare vad atatia subnutriti mental care ocupa functii ce nu le merita, iar noi, tot noi suntem cei ce trebuie sa dansam pe fredonarile lor afonice. Ma intreb totusi, care este motivul pentru care trebuie sa acceptam toate acestea nedreptati? Urmatorul lucru pe care il astept este sa se puna taxa pe fiecare fotografie ce am facut-o in tara asta. Dar pana la taxa, inca surprind ce a mai ramas frumos ...
... si ce daca litoralul romanesc sufera un proces continuu de eroziune, si ce daca Delta Dunarii va disparea ... nu avem nevoie de ele. Le-am imortalizat si ne e suficient.
.... cad in genunchi, ridic privirea spre lumina si cer ... tot cer ... cer fara oprire ... dar oare eu ce ofer in schimb ? oare cum mi se cantareste datoria? oare cat am sa pot sa tot cer fara sa platesc nimic?
Mai repede sau mai tarziu, tuturor ne vine randul la plata, iar cand va venii, noi din nou vom cere ... probabil iertare.
Acolo unde uiti de asfalt, acolo unde nici trenul nu mai merge, acolo unde drapelul are culorile palite de vreme ... acolo vei gasi poarta care te intoarce in istorie dezvaluind taine de mult uitate.
O clipa de trecut, uitata sau nu, dar cu siguranta linistitoare. Si daca vorbim de trecut, de cei ce au fost si cei ce suntem, ma intreb, oare de ce imi e mai frica ... de viata sau de moarte?
Pentru a fi informat cu privire la noile aparitii pe acest web site, sau pentru a primi diferite stiri legate de el, introduceti adresa de email in spatiul de mai jos:
In order to recieve notice about new posts on the blog, please enter your email here:
Pentru utilizatorii de RSS, acestia se pot abona direct la feed-ul oferit de site:
